Veste uluitoare pentru Dinamo! Judecătorul sindic a aprobat planul modificat de reorganizare! Eugen Voicu promite: „Acum avem front de lucru deschis și putem să accelerăm planul de reconstrucție pentru club”. Vlad Iacob: „E nevoie de investitori puternici, vreau să felicit RTZ” | EXCLUSIV

Veste uluitoare pentru Dinamo! Judecătorul sindic a aprobat planul modificat de reorganizare! Eugen Voicu promite: „Acum avem front de lucru deschis și putem să accelerăm planul de reconstrucție pentru club”. Vlad Iacob: „E nevoie de investitori puternici, vreau să felicit RTZ” | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 18:35. Vlad Iacob, fostul administrator special al SC Dinamo 1948 SA, a oferit prima declarație după ce „Planul de reorganizare modificat cu prelungirea perioadei de implementare” a fost aprobat.

Încă de când am fost numit la Dinamo în postura de administrator special, am susținut ca este necesară și importantă o modificare a planului de reorganizare și am sprijinit acest demers al RTZ & Partners, cu proprii avocați, în fața instanței, ambele modificări de plan propuse. Acum, după validarea aceste modificări a planului de reorganizare, există toate premisele necesare pentru finanțarea necesară reconstrucției clubului, pentru performanță și pentru ieșirea cât mai rapidă din insolvență. Dinamo are nevoie în primul rând de investitori puternici și de un management cu expertiză specifică, alături de care să poată ținti cotele cele mai înalte ale performanței. Alături de întreaga suflare dinamovistă, mă bucur foarte mult pentru aceasta mult așteptată aprobare a modificării planului de reorganizare și vreau să ii felicit pe cei de la RTZ & Partners și pe avocații care m-au reprezentat, în calitate de administrator special, acționând în susținerea acestui demers, în toate fazele procesului”, a transmis Iacob pentru ProSport. 

Dinamo nu a scăpat de marele pericol al depunctării! Anunțul lui Vlad Iacob care le dă fiori „câinilor”: „Este nevoie de un milion de euro!” | VIDEO
Dinamo nu a scăpat de marele pericol al depunctării! Anunțul lui Vlad Iacob care le dă fiori „câinilor”: „Este nevoie de un milion de euro!” | VIDEO

UPDATE 16.31. Eugen Voicu a oferit, la cald, o primă declarație după ce „Planul de reorganizare modificat cu prelungirea perioadei de implementare” a fost aprobat. Șeful Certinvest și președintele Consiliului de Adminsitrare Red&White, acționarul majoritar al SC Dinamo 1948 SA spune că, în această săptămână, este posibil să se alăture și alți oameni de afaceri în „RWM”.

Este cea mai bună veste și cea mai normală pe care o puteam primi. S-a întâmplat ceea ce era firesc, acum avem front de lucru deschis și putem să accelerăm planul de reconstrucție pentru club. Acum există o claritate mult mai mare în ceea ce se va întâmpla și în ceea ce privește cantitatea de resurse pe care o s-o avem la dispoziție, dar și a eventualilor investitori pe care o să-i cooptăm alături de noi. În acest sens o să facem niște declarații sau chiar o conferință presă și, acolo, o să aflați și noutăți în acest sens” – Eugen Voicu – președintele Consiliului de Adminsitrație Red&White, acționarul majoritar al SC Dinamo 1948 SA

UPDATE 16.15: Răzvan Zăvăleanu, reprezentantul administratorului judiciar RTZ & Partners SPRL, a oferit o scurtă reacție, în exclusivitate pentru ProSport.

Mă simt foarte relaxat (n.r. – râde). Pentru noi era o etapă absolut normală. Decizia nu este definitivă, în schimb, este executorie. Modificarea de plan intră în vigoare începând de astăzi. Poate fi contestată cu apel, dar nu cred că este cazul. Și dacă va fi, din punctul nostru de vedere, această modificare îndeplinea toate condițiile legale ca să treacă. Să privim în viitor și să sperăm că lucrurile vor fi mult mai bune. Dinamo, ca orice societate comercială, este în continuă mișcare. Lucrurile se schimbă în permanență. Când faci o previziune, o faci raportându-te la ce ai pe masă. Să vedem cum vom armoniza ceea ce s-a schimbat cu modificarea de plan. Datoriile de plată sunt mult mai mici acum. Probabil că va fi și o emulație în ceea ce privește potențialii investitori. Deja era o înghesuială, poate că acum o să fie și mai mare. Rămâne de văzut. Noi rămânem fideli scopului nostru, acela de a salva Dinamo.”

UPDATE 16:00. EXCLUSIV. Veste uluitoare pentru Dinamo judecătorul sindic a aprobat planul modificat de reorganizare. Mai mult, judecătorul sindic a respins cererea formulată de creditorul Diego Fabbrini privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Soluția pe scurt:

„Respinge cererea formulată de creditorul Diego Fabbrini privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a următoarelor dispoziţii din Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, cu modificările aduse prin Legea nr. 90/2018 pentru aprobarea OUG nr. 38/2017, respectiv: art. 14 alin. 1 ind. 1 titlul II, capitolul IV, modificat de pct. 1 art. 1 din Legea nr. 90/2018; art. 14 alin. 2 pct. b Titlul II, capitolul IV modificat de pct. 2 articol unic din OUG nr. 38/2017; art. 14 alin. 3 titlul II, capitolul IV, abrogat de pct. 2 art. 1 din Legea nr. 90/2018; art. 14 ind. 1 alin. 2 titlul II, capitolul IV completat de pct. 2 art. 1 din Legea nr. 90/2018; art. 14 ind. 2 alin. 1 şi 2 titlul II, capitolul IV completat de pct. 2 art. 1 din Legea nr. 90/2018 şi art. 7 pct. 3 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, excepţia fiind inadmisibilă. Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. În temeiul art. 139 alin. 5 din Legea nr.85/2014 confirmă Planul de reorganizare modificat al debitoarei S.C. DINAMO 1948 S.A. propus la data de 16.03.2023 de administratorul judiciar RTZ& PARTNERS SPRL – Filiala Bucureşti, astfel cum a fost precizat. Stabileşte termen pentru continuarea procedurii la 18.09.2023. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 04.09.2023

UPDATE 10:25: La ieșirea din Tribunal, Andrei Nicolescu a oferit o scurtă reacție.

Credem că o să sesiseze și curtea și că o să fie aprobată și modificarea de plan. Cel mai probabil, astăzi o să primim soluția judecătorului.”

UPDATE 10.23: Instanța rămâne în pronunțare privind aprobarea planului modificat de reorganizare.

UPDATE 10.20: „Considerăm că sunt îndeplinite toate cererile pentru confirmarea planului”, a transmis avocatul APCH în sala de judecată.

UPDATE 10.15: Se discută solicitarea de aprobare a planului modificat.

UPDATE 10.10: Termenul începe cu solicitarea de sesizare a Curții Constituționale. Avocatul creditorului Diego Fabbrini, fost jucător la Dinamo, a invocat cererea de neconstituționalitate. Instanța rămâne în pronunțare.

UPDATE 10.00: Eugen Voicu, președintele Consiliului de Administrație al Red&White, și-a făcut prezența, în premieră, la Tribunal.

Sunt rezervat.”, a fost reacția acestuia pentru reporterul ProSport prezent la fața locului.

UPDATE 09.45: La Tribunalul București a venit, așa cum s-a întâmplat și la ultimele termene, Andrei Nicolescu. De această dată, el a venit în postura oficială de administrator special. În același timp, sunt prezenți și avocatul lui Diego Fabbrini și avocatul din partea Asociației „Peluza Cătălin-Hîldan”.


Primul început de săptămână din toamna lui 2023 pornește cu mari speranțe pentru Dinamo. Luni, 4 septembrie, la Tribunalul București se va judeca aprobarea noului plan de reorganizare al „câinilor” după ce, în ultimele luni, mai ales din cauza grevei magistraților, termenele fixate pentru bucureșteni au suferit mai multe amânări. Astfel, ProSport este la fața locului și vă oferă cele mai noi informații.

Se aprobă (sau nu) noul plan de reorganizare al SC Dinamo 1948 SA?

Toamna poate începe cu o veste pe care Dinamo și suporterii ei o așteaptă de ceva vreme de la Tribunalul București: aprobarea noului „Plan de reorganizare modificat cu prelungirea perioadei de implementare”, aspect care ar reduce datoriile „câinilor” de la aproximativ 7.4 milioane de euro la 1.4 milioane de euro.

După cum ProSport a scris în cursul de vineri, 1 septembrie, Adunarea Generală a Judecătorilor Tribunalului București a hotărât, cu majoritate, „reluarea activității de judecată începând cu data de 04.09.2023”. Astfel, astăzi va fi judecat și, speră suporterii alb-roșiilor, aprobat noul plan de reorganizare după mai multe amânări. Ultima amânare a fost pe 13 iulie.

Situația nu este deloc roz la SC Dinamo 1948 SA. Societatea este încă datoare din trimestrele VI și VII ale actualului plan. Pentru primul trimestru, „câinii” au de achitat aproximativ 1.4 milioane de lei creditorilor garantați, mai exact Direcției Generale a Finanțelor Publice București. Termenul scadent a fost luna mai.

În ceea ce privește trimestrul VII, termenul scadent a fost 21 august, iar creditorii bugetari și cei salariali, care trebuie să-și primească banii, au de recuperat aproximativ 1.9 milioane de lei. În acest caz, creditorii pot formula cereri de deschidere a procedurii a faliment.

  • 3.415.752 lei (683.000 de euro) este suma pe care trebuie s-o achite SC Dinamo 1948 SA pentru termenele VI (1.420.816) și VII (1.994.936) ale actualului plan de reorganizare juridică.

Radu Bîrlică s-a adresat, zilele trecute, Instanței și a solicitat să „proroge” discutarea și aprobarea planului de reorganizare modificat până la discutarea cererilor de faliment aflate pe rol

Până în acest moment, cu o astfel de solicitare, de deschidere a procedurii de faliment, a venit doar Radu Bîrlică, fostul director de marketing din „Groapă”, creditor în momentul de față.

De asemenea, acesta s-a adresat, zilele trecute, Instanței și a solicitat să „proroge” discutarea și aprobarea planului de reorganizare modificat până la discutarea cererilor de faliment aflate pe rol. Acesta a precizat, în actul depus judecătorului sindic, că solicitarea administratorului special, Andrei Nicolescu, prin care acesta solicita judecarea cu celeritate a planului modificat și soluționarea cu celeritate, fără amânare, a cererii de confirmare, reprezintă o eludare a dispozițiilor legii. Mai mult, Bîrlică solicită respingerea modificării planului datorită faptului că acesta are în conținutul său aspecte care lezează patrimoniul debitoarei și care pot aduce prejudicii creditorilor.

PROSPORT VĂ ȚINE LA CURENT CU CELE MAI NOI INFORMAȚII, DIRECT DE LA TRIBUNAL! 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Jurnalist sportiv din noiembrie 2021, fotbalul este omniprezent în viața lui Silvian Bădulescu, reporter special al ProSport, încă din copilărie. Una din ultimele generații care a bătut mingea pe maidan, cu visul de a deveni fotbalist în perioada junioratului și experiență la nivelul ligilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot:
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot: "I-am spus că nu ştie fotbal. Antrenorul s-a făcut mic". Toţi…
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×